Unde sa stai cu copiii cand vii in Bucuresti

In ultima luna m-au intrebat doua mamici unde le recomand sa se cazeze in Bucuresti pentru a avea o experienta cat mai child friendly. Una dintre ele urma sa fie in trecere prin capitala, pe drum spre Bulgaria. A doua locuieste in strainatate si vrea sa revina pentru cateva zile, cu copilul, in oras. Prima data m-am blocat, eu locuiesc aici, de unde sa stiu ce hoteluri sunt ok pentru copii?! Dupa care am abordat problema ca de fiecare data cand plec undeva. Am inceput sa caut informatii, sa vad cine ce facilitati ofera pentru copii, unde m-as caza eu daca as fi turist in Bucuresti si-am ajuns la concluziile de mai jos.

Daca ai buget generos, exista hoteluri child friendly.

Pentru spatiu de joaca, piscina, pozitionare centrala scoti din buzunar in jur de 80 – 100 de euro pe noapte, intr-o perioada “low season” (am cautat pentru ultimul weekend din martie). Novotel are pachete speciale pentru familii, iar copiii sub 16 ani stau gratis. Interesant mi s-a parut si Orhideea Spa Residence, cam pe la acelasi pret pe noapte, insa pozitionarea nu e la fel de centrala.

Exista optiuni bune si pentru cei cu buget normal.

Daca renunti la ideea de spatiu de joaca in complex si piscina, ti se deschid mai multe optiuni la preturi mult mai accesibile. Poti sa cauti pe Airbnb sau poti sa apelezi la companii locale care inchiriaza apartamente centrale pe termen scurt.

Noi am folosit mult Airbnb-ul in straintate, in Romania nu stiu cum e experienta. Depinde foarte mult de fiecare gazda in parte. Cand am avut nevoie de cazare in Bucuresti pentru familia extinsa am apelat la luxapartments.ro. Exista mai multi competitori, dar cele de la ei ne-au placut foarte mult si sunt si pozitionate in buricul targului.

01

In 2013, cand am apelat la ei, am inchiriat un apartament de lux, cum ii zic ei, pe Magheru pentru trei nopti, dupa care am mai prelungit cu doua si interactiunea a fost una foarte placuta si profi.

M-am uitat acum pe site si preturile au ramas la acelasi nivel – 40 de euro pentru un studio, 50 de euro pentru doua camere. Similar cu ce gasesti pe Airbnb in aceeasi zona, doar ca la ei nu mai platesti alte taxe (de curatenie si comisionul Airbnb) si rezervarea e instanta (pe Airbnb sunt si apartamente cu rezervare instanta – cele cu fulger in dreptul iconitei, dar sunt si multe cu aprobare de la proprietar, la care astepti pana iti raspunde ca e de acord sau nu cu sederea ta).

Daca mergi pe varianta asta, ai acces rapid la metrou (Romana, Universitate), iar de parcat gasesti sigur loc la InterPark (2,5ron/ora) sau, daca ai noroc, la parcarea publica din fata fostului Magazin Eva (Magheru colt cu George Enescu – 1,5 ron/ora).

E si la o statie distanta de Cismigiu unde cei mici isi pot consuma energia, te poti plimba cu barca pe lac sau poti admira fazanii. Tot pe-aproape sunt si Gradina Icoanei si Parcul Ioanid cu spatii de joaca.

Daca ar fi sa vin in Bucuresti pentru un city break, eu aici as sta cu fetele. Cobor din apartament si sar direct in metrou, evitand traficul nebun de la orele de varf. Fac cativa pasi si ajung in parc. Putem manca micul dejun la orice ora, in propriul ritm, cu produsele folosite si acasa. Daca vin cu masina, am unde sa parchez. Daca vin cu avionul, autobuzul de la aeroport trece prin fata apartamentului.

Sunt curioasa daca avem pe-aici parinti care au venit cu copiii in Bucuresti si daca da, unde au stat? Sunt cel putin doua mamici interesate de subiect :)

Intră acum în Clubul Părinților Călători și primești lunar doza de inspirație pentru călătoriile viitoare. Plus acces exclusiv la concursuri si materiale pentru abonati.
Daca ai cont pe Facebook, hai să ținem legătura și acolo.

Despre autor

Mamica de Ana si bebe Ema, pofticioasa fara pereche si zambitoare incurabila, este adepta unui stil de parenting cat mai natural, venit din inima si intuitie. Programator la baza, s-a specializat pe jurnalism de calatorie in State si a publicat materiale in National Geographic Traveler, Decat o Revista si pe MatadorNetwork.com.

Comments

  1. Alina says:

    Si eu as vrea sa mai vin in Bucuresti in weekend din Constanta. Iarna Constanta este cam plictisitoare si nu ofera prea multe activitati pentru familii , copii.In Bucuresti exista alta viata culturala si multe muzee si expozitii si parcuri frumoase si multe localuri pentru familii, cofetarii , librarii , spectacole, evenimente diverse etc. Aici in Constanta poate e frumos vara , cu toate ca e obositor cu tot traficul , poluarea, praful , agitatia, dar mai poti face ceva, in schimb extra sezon simti ca te sufoci .Mi-ar placea sa stau in Bucuresti intr-un hotel mai intim , care sa semene oarecum cu o pensiune, ceva mai micut de familie , unde sa ai un confort asemanator cu cel de acasa .

    • Adriana says:

      Alina, pentru confort ca acasa mi se par apartamentele cele mai potrivite (AirBnb, short term rentals, ce ti se pare tie mai dragut). Inteleg ce fel de unitate de cazare ti-ai dori, dar nu stiu de nici una in Bucuresti. Cred ca e concurenta foarte mare ca ceva micut, de familie, sa reziste. Dar daca gasesti, da-ne de veste sa stie si alti parinti calatori.

Speak Your Mind

*