Ne cufundăm istoviţi în salteaua pufoasă de la Atra, cu Ana între noi. Are trei luni, încă n-a început să se târască sau să se răsucească, dar ochii îi fug în toate părţile. Am avut cu toţii o zi plină. Noi am vânat momentele fără stropi de ploaie ca să o scoatem la aer. Ea a cercetat cu privirea noua încăpere care ne găzduieşte pentru două nopţi, terasa din faţa camerei, lacul, iarba. I-a zâmbit ospătăriţei, ba chiar a prins-o şi de un deget. Am mâncat mai pe apucate, în camera, câte o îmbucătură când Ana o rodea cu poftă pe Rozalina.

– Aş putea să dorm dusă până dimineaţa!
– Dacă te lasă bebe 🙂

Probabil că o să mă lase, a început să doarmă câte şase ore legat. Dar încă nu îi e somn. Nouă ni se închid ochii, iar ea se uită la noi aşteptând să fie distrată şi provocată la noi experienţe.

– Hai să facem o poză!
– Cum?
– Aşa, toţi trei în pat! Noi adormiţi, ea vioaie.
– Hai.

Luăm trepiedul din colţul camerei, facem câteva probe de încadrare, Bogdan apasă pe declanşator şi se aruncă în pat, lângă noi. Tac, tac, tac. De 10 ori. Şi cu fiecare tac parcă ne dispare un pic din oboseală şi ne revine zâmbetul pe buze. La al treilea set de 10 poze deja râdem cu toţii. Oboseală? Ce oboseală? Suntem toţi trei, suntem în vacanţă, creştem împreună şi ne bucurăm de fiecare moment!

~.~

Aşa a luat naştere ideea de “Trei într-un pat, în jurul lumii”. Cu acea prima poză făcută pe Valea Doftanei, cu acel prim tac care a devenit ulterior coverul nostru de Facebook.

Trei intr-un pat

De atunci, pe oriunde mergem, oricât de obosiţi am fi, ne strângem în patul camerei de hotel şi imortalizăm momentele acelea de graţie. Dacă se întâmplă să rătăcim în timpul zilei bucuria de a călători împreună, cu ocazia pozelor în pat ne aducem aminte ce înseamnă pentru noi miniCalatoriile în trei.

În plus, e cea mai simpatică modalitate de a observa cât de repede creşte Ana şi ce progrese uriaşe face de la o lună la alta. Acum, uitându-ne la prima poză făcută nu ne vine să credem că a fost aşa mică, că a avut părul aşa scurt şi că nu cădea din pat cum nu eram noi puţin atenţi.

Trei intr-un pat

Dacă îţi place ideea şi vrei să vezi cum s-a schimbat bebe Ana de-a lungul ultimelor şase luni, urmăreşte secţiunea “Trei într-un pat“. O să o actualizăm permanent cu poze din fiecare ieşire. Iar dacă ai şi tu poze cu trei (patru, cinci) într-un pat, în jurul lumii, le aşteptăm cu drag pe pagina noastră de Facebook.