Andra Pascu e Managing Director la Travel Communication Romania, a aparut anul trecut in topul Forbes “30 sub 30” si, de 10 luni, e mamica lui Alex. Pentru mine e una dintre cele mai zen, calde si naturale persoane pe care le stiu. Am rugat-o sa ne impartaseasca putin din experienta ei de proaspata mama calatoare, stiind ca a facut un roadtrip fain prin Transilvania in vara lui 2015, cu tot cu bebe.

***

In loc de introducere as vrea sa mentionez ca bebelusul nostru are 10 luni, prin urmare cam toate raspunsurile de mai jos sunt raportate la calatoriile cu bebelusi. Cel mai mult am calatorit cu el prin Romania in perioada de plina bebelusie, adica de pe la 3 saptamani, la vreo 7 luni. In ultima perioada am avut cateva plecari in afara tarii, dar vom relua si vacantele prin Romania cat de curand. Bebelusii nu folosesc nici locurile de joaca, nu au nevoie de scaun de masa la restaurant si pana la 6 luni nu a nevoie nici de anumite delicatese bebelusesti. Ei sunt fericiti ca merg alaturi de parintii lor…si cam atat. Probabil ca daca vom mai povesti peste cateva luni, lucruri vor sta usor diferit.

andra_pascu_calatorii_bebe

Care este cel mai child friendly hotel (pensiune) din Romania in care ai stat pana acum?

Mi-e foarte greu sa aleg, asa cum nu pot alege nici cea mai frumoasa destinatie de vacanta. O sa enumar cateva locuri unde ne-am simtit foarte bine cu un bebelus de cateva luni. Primul ar fi Conacul lui Maldar, un loc in care mergem o data pe an inca de cand s-a deschis si unde revenim cu drag de fiecare data. Cladirea este superba si reconditionata cu atentie deosebita la detalii si in fiecare toamna organizeaza Festivalul Marului Domnesc, cu multe activitati pentru copii mai mici sau mari: pictura pe vase de lut, insirat de margele, concurs de dovleci si mici lectii de istorie. Apoi ne-am simtit la fel de bine si la Valea Verde Retreat, intr-una din casutele lor. Desi Alex avea aproape 4 luni cand am facut un road trip prin Transilvania si ne-am oprit pentru cateva zile la Cund, ne-am bucurat din plin de sezlongurile din gradina, unde bebe a dormit confortabil fie pe mine, fie pe Razvan, am numarat stele cazatoare, ne-am plimbat prin gradina de mirodenii si prin sat. Pentru copiii mai mari au si un mic loc de joaca pe care o sa il testam si noi peste vreun an. Dintre hotelurile de la mare as recomanda Vox Maris Resort din Costinesti cu multe zone pentru copii, piscine dedicate, mancare pregatita de un bucatar propriu si cel mai important, camere foarte spatioase.

In ce statiune din Romania te-ai intoarce iar si iar cu toata familia?

In Fundata avem o casa micuta de vacanta si ne intoarcem cu mult drag acolo, o data la cateva luni. Nu este o statiune clasica, inca mai pastreaza din specificul unui sat de munte, cu oamenii locului, cu vacile care ne trezesc dimineata si cainii care se mai trezesc latrand tarziu in noapte. Din punctul meu de vedere este locul ideal de vacanta pentru cei in cautare de aer curat, iarba verde, mancare delicioasa. Cand ajungem aici vecina noastra ne intampina cu o sticla de lapte proaspat, cu cateva oua si telemea facuta de ea. Vara este temperatura de primavara, rareori peste 25 – 27 de grade Celsius.

Pentru un city break romanesc cu copiii in ce oras ai merge?

Cu bebe Alex am fost la Iasi si ne-a placut tare mult. Zona centrala este ideala pentru bebelusul plimbat in carucior, gasesti hoteluri foarte bune si restaurante delicioase. Am gasit orasul metamorfozat in bine fata de acum cativa ani cand l-am mai vizitat si asta ma bucura tare mult.

Care e cel mai drag obiectiv turistic din Romania savurat si de cel mic?

Pentru un bebelus este cam complicat de estimat ce a savurat el cel mai tare, dar o sa iti povestesc o faza haioasa de la Cetatea Fagarasului, o cetate pe care ne doream de mult sa o vedem si unde am ajuns vara aceasta, cand Alex avea vreo 3 luni si jumatate. Dupa ce am batut la picior cladirea si curtea, bebe dadea semne de agitatie si somn si cum inca nu terminasem de explorat, am cautat locul cel mai racoros si intunecos din castel, pentru a-l adormi. Vechea inchisoare cu ziduri groase si reci de piatra, fara lumina naturala, acum gazduia ceva expozitie. L-am luat pe Alex la o tura de inchisoare si in 5 minute a capitulat 🙂

Poti sa ne recomanzi un restaurant/o cafenea child friendly in care-ti place sa mergi?

Si cu copil, dar si fara copil, ne place tare mult la Casa Hirscher din Brasov. Este o regula sa luam pranzul acolo cand ajungem prin zona si probabil ca il vom testa si cu Alex mancacios cat de curand. Ultima data cand am fost acolo Alex avea vreo 3 luni si a dormit pe mine cat timp am servit noi masa.

Vacanta ta ideala pe meleaguri straine, cu toata familia, ar fi in…?
Oriunde 🙂 Ne-am avantat si la vacante active prin Alsacia si Sicilia, dar si la vacante de resort in Mauritius. In ambele a fost la fel de bine. O sa iti spun insa unde imi doresc sa merg cat mai curand: in Toscana, in Provence si in zona rurala din Olanda, pe la morile de vant care cu siguranta il vor incanta pe Alex.

Sunt sigura ca si tu stii cel putin un loc child friendly de la noi din tara. Poate ti-a placut un hotel anume in vacanta cu copiii, poate o pensiune sau un restaurant cu spatiu de joaca. Hai sa promovam impreuna locurile care primesc cu bratele deschise familiile si ne fac mai usoara viata de parinti calatori! Intra pe Gala miniCalatorilor si propune cele mai bune locuri pentru miniCalatorii.