La sfarsit de iunie ne-am facut curaj sa plecam cu copiii cateva zile la mare. Am ales sa mergem in timpul saptamanii intr-o statiune in care nici prin gand nu mi-ar fi trecut pana anul asta ca o sa punem piciorul – Navodari (sau mai degraba Mamaia Nord). Bine, nu suntem fani ai litoralului romanesc in general, dar Navodari in mod special era locul acela pe care l-am vazut doar din masina, in trecere, dezolant, cu constructii haotice, multe neterminate care-mi inspira orice mai putin idea de vacanta relaxata.

Am gasit insa intamplator, pe Facebook, un locsor care din poze avea un vibe foarte fain – Apartamentul cu gradina verde de la malul marii. Si-am zis sa-l incercam de dragul fetelor si de dragul ideii de vacanta la mare.

Cum e interiorul

Printre primele lucruri care mi-au atras atentia la apartamentul cu gradina verde au fost compartimentarea buna pentru o familie de patru si atentia la detalii cu care e decorat si gandit interiorul.

Din holul de la intrare se ajunge fara usa in living-ul cu bucatarie open space si, tot din hol, se intra printr-o usa in dormitorul cu pat matrimonial si pat de copilas foarte fain decorat cu perne si perdelute. Si dormitorul si livingul au iesire directa in gradina cu spatiu de joaca, sezlonguri si masa numai buna de baut cafeaua de dimineata.

Nu vorbim de un spatiu urias, insa totul e bine gandit incat n-am avut nici o clipa senzatia ca am avea nevoie de mai mult. Sa nu mai pomenesc de bucataria open space, cu faianta fabuloasa si cuptorul cu microunde retro-style 🙂




Cum e gradina

Apartamentul are si un espressor cu pastile din partea casei. Nu va pot spune nimic despre el caci Bogdan a pus ochii pe o toneta cu cafea de specialitate aflata la 50 de metri de bloc si-n fiecare dimineata a luat cafea de acolo. Insa ce va pot spune e ca-i fain tare sa-ti incepi ziua savurand o cafea in gradina verde in timp ce copiii alearga desculti pe iarba si se joaca-n casuta cu surprize 🙂

La fel de placut e sa iei cina in gradina, departe de aglomeratia din restaurante, cu mancare buna livrata sau ridicata.

Cum e mancarea in zona

Nikos Greek Tavern
Si ca veni vorba de mancare, prima seara am mers cu fetele la Nikos Greek Tavern, la recomandarea gazdelor. Locul fain, mancarea ok, in alte vremuri ar fi fost ideal pentru familii caci au si spatiu de joaca. Insa, in aceste vremuri a fost cam complicat sa le tinem pe fete la masa si sa le explicam de ce nu e ok sa mearga la leagane in timp ce spatiul de joaca era plin de copii. Mastile ospatarilor nu stateau totdeauna pe nas, la toaleta nimeni nu-si punea masca cand mergea, nici distanta aia minima intre oameni nu prea era bagata in seama, asa ca am terminat repede de mancat si din a doua seara am ales sa luam mancarea la pachet si sa ne bucuram de ea in liniste si siguranta la apartament. Vinetele insa au fost dementiale 🙂

Cherhanaua Tasaul
O singura data am mai mers sa mancam la restaurant, de data asta la pranz, intr-un loc de care am tot auzit si a venit cu recomandari calduroase de la un prieten amator de peste. Ne-a zis mai demult ca daca la Pescaria lui Matei nu prindem loc e o cherhana de care nu stie atat de multa lume, cu spatiu de joaca si mancare foarte buna in Navodari. A avut dreptate. Mancarea foarte buna, privelistea de la restaurant ne-a placut si ea, serviciile foarte ok si locul deloc aglomerat. Cand am ajuns noi mai erau doar doua mese ocupate. Mi-a placut si ca mesele erau asezate la distanta mare una de cealalta, o parte din ospatari insa tot cu mastile sub nas umblau.

Uzina de Pizza
La capitolul mancare, o surpriza foarte placuta a fost Uzina de Pizza. Am luat o Margherita, o Ventriciana Picante si o Veggie si toate s-au ras in 15 minute maxim. Au si deserturi, Snikers-ul comandat n-a fost rau deloc.

Am mai ridicat mancare si de la restaurantul hotelului “The Shore House” de pe aceeasi strada cu apartamentul si pot sa va recomand calduros pastele quatro formagi si cele bolognese. Au fost “hit” pentru fete.

Plaja si drumul pana la ea

De la apartament la plaja faci cam cinci minute pe jos. Drumul care coboara la mare e in lucru, cu canale fara capac, trotuar cam lipsa, masini care incearca sa ocoleasca gropile. Nu-i o fericire. Insa gazdele ne-au recomandat o plaja care ne facea sa uitam rapid de distractia cu drumul – Taboo Beach. Sezlonguri colorate, oameni de treaba si flexibili la nevoile clientilor, fara basi care-ti vibreaza-n burta, liniste si-o intrare lina-n mare. Despre plaja asta si ce activitati am facut o sa povestesc mai pe larg intr-un articol separat. Pana atunci va las aici cateva poze si v-o recomand calduros.


Peisajul din zona mi se pare in continuare dezolant si haotic, se construieste mult, muzica bubuie pe majoritatea plajelor private, restaurantele se aglomereaza la cina, dar facand abstractie de minusurile astea si mergand pe recomandarile primite de la gazde pot sa zic ca am avut patru zile mult mai placute decat ma asteptam.

Ce ne-a placut

  • spatiul cald, bine compartimentat, decorat cu mare atentie la detalii
  • gradina perfecta pentru baut cafeaua de dimineata
  • atitudinea proprietarilor, si ei parinti de domnisoara de 5 ani, foarte grijulii la nevoile noastre, comunicativi si plini de recomandari faine (de plaja, de restaurante bune pentru copii, etc)
  • plaja la nici cinci minute de mers pe jos de apartament

Ce nu ne-a placut

  • blocul (nou) in care e apartamentul n-are cea mai buna izolare fonica
  • strada care coboara pana la mare e in lucru, ii cam lipsesc trotuarele si desi drumul e scurt n-a fost neaparat placut
  • Spatiu de joaca
  • Scaune de copii in restaurant
  • Izolare fonica
  • Gradina generoasa
  • Meniu copii
  • Personal prietenos cu cei mici
  • Piscina
  • Patut bebe

Aceste impresii sunt scrise ca urmare a vizitei noastre la Apartamentul cu grădina verde de la malul mării pe banii nostri, ca simpli parinti calatori, nu bloggeri. Toate review-urile din categoria Hoteluri child friendly respecta aceasta regula.