Atat va spun, o vacanta cu familia in Tirol o sa va puna o mare problema: ce sa faceti mai intai?!? E mai greu cu documentarea pe net daca nu stiti germana, insa la fata locului o sa gasiti pliante peste pliante cu atractii una si una de-o sa vreti sa stati acolo o luna. Cel putin noi asa am patit. Aveam la dispozitie doar trei zile jumatate si-am ales cu greu locurile de mai jos.

Ellmi’s World, Ellmau (Ellmi’s Zauberwelt)

Baietelul Ellmatio a fost transformat de maestrul sau, vrajitorul Tumaris, in broasca Ellmi. De-atunci incearca sa revina cu orice pret la forma lui de om, creand un mare haos in padurea magica. La un moment dat s-a intalnit cu insusi regele spiridusilor care i-a dat un mister de descifrat si are nevoie de ajutorul tuturor copiilor pentru a duce misiunea la bun sfarsit si a fi din nou om.

Anei i-a placut la nebunie povestea asta, abia astepta sa intre in padurea magica, sa urmareasca indiciile si sa descifreze misterul. Din pacate, traseul prin padure e gandit pentru copii mai mari. De exemplu, la o oprire trebuia sa bata un ciot cu un ciocan direct pe foaia cu probe. N-avea nici forta, nici dexteritatea sa faca asta. La alta oprire trebuia sa faca un traseu prin copaci (gen aventura parc), insa avea picioarele prea mici si nu ajungea de pe o stinghie pe alta nici macar cu ajutorul nostru.

Vestea buna pentru noi a fost ca parcul de la baza telecabinei era gandit pentru copilasi mai mici si cand am abandonat traseul fetele au fost amandoua incantate ca se pot zbengui intr-un mediu mai prietenos inaltimii si abilitatilor lor.

Mie mi-a placut la nebune sa zac pe un bustean in timp ce ele sareau pe o trambulina panoramica. Cu soarele bland pe cer, super panorame si doua domnisoare fericite nici ca-mi mai trebuia altceva.
impresii-ellmis-zauberwelt-austria-1impresii-ellmis-zauberwelt-austria-3impresii-ellmis-zauberwelt-austria-4
impresii-ellmis-zauberwelt-austria-5impresii-ellmis-zauberwelt-austria-9impresii-ellmis-zauberwelt-austria-11impresii-ellmis-zauberwelt-austria-10impresii-ellmis-zauberwelt-austria-14impresii-ellmis-zauberwelt-austria-15impresii-ellmis-zauberwelt-austria-13

Informatii utile

  • pentru a ajunge la Ellmi’s Zauberwelt trebuie sa mergeti in Ellmau si de-acolo sa luati telecabina. Parcul alpin se gaseste la a doua statie – HARTKAISERBAHN.
  • biletul pentru telecabina dus-intors a fost in august 2016 19,5 euro/adult, iar fetele (care se incadrau amandoua la categoria sub 5 ani) au mers gratuit
  • telecabina circula din mai pana la final de octombrie in intervalul 9:00 – 17:30
  • mai multe informatii puteti gasi pe site-ul oficial

The Witches’ Water, Soll (Hexenwasser)

Spre deosebire de zacutul de la Ellmi’s World, la Witches’ Water a fost de munca, nu gluma. Parcul alpin gazduieste cel mai lung traseu senzorial din Austria. Cum cobori din telecabina dai de un dulap cu multe compartimente in care-ti poti lasa incaltamintea. Dupa aia o iei catinel, catinel, descult pe un drum lung de vreun kilometru jumatate.

Fetele au mers ba pe jos pe suprafetele care le-au placut, ba in brate la noi cand dadeau de noroi, pietre sau frunze alunecoase. Noi n-am avut scapare si-am avut parte de-un super masaj la talpi cu exfoliere garantata πŸ™‚

De-a lungul traseului am gasit tot felul de activitati pentru copii, majoritatea implicand apa, dar si catalige sau un fel de sanie pe sine care i-a placut Anei super mult. O bila alba se indreapta catre ei si pentru faptul ca terasa restaurantului avea vedere la o zona cu activitati pentru copii astfel ca tu puteai sa mananci linistit cu strumfii jucandu-se sub nasul tau.
impresii-hexenwasser-austria-22impresii-hexenwasser-austria-42impresii-hexenwasser-austria-24impresii-hexenwasser-austria-26impresii-hexenwasser-austria-27
impresii-hexenwasser-austria-29impresii-hexenwasser-austria-32impresii-hexenwasser-austria-31impresii-hexenwasser-austria-34impresii-hexenwasser-austria-38impresii-hexenwasser-austria-39
impresii-hexenwasser-austria-41impresii-hexenwasser-austria-40impresii-hexenwasser-austria-45

Informatii utile

  • pentru a ajunge la Hexenwasser trebuie sa mergeti in Soll si de-acolo sa luati telecabina
  • biletul pentru telecabina dus-intors a fost in august 2016 19,5 euro/adult, iar fetele (care se incadrau amandoua la categoria sub 5 ani) au mers gratuit
  • telecabina circula din mai pana la final de octombrie in intervalul 9:00 – 17:30 (ultima coborare)
  • mai multe informatii puteti gasi pe site-ul oficial

Erlebnispark Familienland, St. Jakob in Haus

In penultima zi petrecuta in zona Tirol am fost in dubiu daca sa mergem la Alpinolino sau la Erlebnispark Familienland. L-am ales pe cel din urma in ideea ca parcuri pe varf de munte am vazut deja doua, e cazul sa incercam si altceva. Si, intr-adevar, Erlebnispark a fost diferit.

E gandit ca un parc de distractii clasic, cu diverse atractii mecanizate, insa targeteaza familii cu copii mai mici. Cu fetele am putut sa ne bucuram de 80% din atractii si nu pot sa zic ca am exagerat cu adrenalina. Ba ne-am dat in niste mini avioane care se inaltau la comanda ta, insa nu foarte sus, ba ne-am impuscat cu bile de spuma, ba ne-am plimbat cu trenuletul prin parc.

Cea mai extrema distractia au fost niste crocodili care se invarteau cu viteza, pe apa, si tu puteai sa-i apropii sau sa-i departezi de mal. Dar chiar si in nebunia asta Ema a avut voie insotita de un adult.
impresii-freizeitpark-austria-46impresii-freizeitpark-austria-47
impresii-freizeitpark-austria-60impresii-freizeitpark-austria-49
impresii-freizeitpark-austria-51impresii-freizeitpark-austria-52impresii-freizeitpark-austria-53impresii-freizeitpark-austria-56impresii-freizeitpark-austria-55

Informatii utile

  • gasiti parcul de distractii pe strada MΓΌhlau 29, in localitatea St. Jakob in Haus
  • biletul de intrare e 14,5 euro pentru adulti si copii peste 1,30m, 12,50 euro pentru copii de peste 3 ani cu inaltime mai mica de 1,30m si gratuit pentru cei mai mici de trei ani
  • parcul e deschis intre 10:00 si 18:00
  • mai multe informatii puteti gasi pe site-ul oficial

In loc de concluzie

Dupa trei zile si jumatate petrecute in zona Tirol cu fetele (3 ani si un an jumatate) nu cred ca am apucat sa incercam nici un sfert din ce are regiunea de oferit. Fata de celelalte landuri in care am fost in 2015 si 2014, asta mi s-a parut cel mai prietenos pentru familiile cu copii mici. Austria e in general family-friendly, probabil ca cea mai family-friendly tara din Europa, insa Tirolul in mod particular mi s-a parut foarte bine dotat la capitolul atractii pentru strumfi. Si de unde ziceam ca la anul mai schimbam si noi destinatia de vara, ca prea am mers trei ani la rand in Austria, dupa vizita asta ne-am hotarat sa revenim si in 2017. O sa avem timp sa exploram si restul Europei cand se fac fetele putin mai mari si nevoile se schimba.

PS Daca nu l-ati vazut inca, sa stiti ca am publicat si filmuletul din weekendul asta prelungit. Daca vreti sa vedeti mai multe despre un parc sau altul, va invit sa va uitati.