Atunci cand mergem la Veliko Tarnovo ne place sa stam, de fapt, in Arbanasi. E un satuc cu multe biserici, case cu arhitectura traditionala, stradute pietruite si multa verdeata. Acolo ne cazam si cand mergeam in doi, iar acum, in patru, am pastrat aceeasi traditie. S-a schimbat doar nevoia de spatiu. N-am mai vrut o camera dubla, ci un apartament. Restrictia asta a scos de pe lista atat Hotel Park (foarte potrivit pentru escapade romantice, nu dispune de apartamente) cat si Izvora – recomandat familiilor cu copii, unde mai dormisem, insa care n-avea apartamente libere in perioada vizata. Asa am ajuns la Sevastokrator Hotel & SPA.

Cum sunt camerele

Stiam de hotel pentru ca incercasem de vreo doua ori sa mancam la ei, pe terasa cu vedere panoramica asupra Veliko Tarnovo. N-am avut noroc, a fost plina ochi de fiecare data. Semn bun, mi-am zis atunci cu parere de rau ca n-am putut testa mancarea. Insa de camere nu stiam nimic.

Din pozele de pe booking.com pareau ok. Am facut rezervarea, am cerut un apartament la parter, daca e posibil, iar la fata locului am constatat ca au tinut cont de solicitarea noastra. Cand am deschis usa, un miros de inchis ne-a lovit narile, iar din baie venea un iz de apa statuta. Dincolo de intampinarea asta urat mirositoare, apartamentul era asa cum promitea din poze – spatios, cu un dormitor cu pat matrimonial si un living cu canapea, masuta si un pat suplimentar. Ambele camere avea iesire pe balcon. Daca am fi stat la etajele superioare, am fi avut super-panorama. La parter, insa, privelistea era opturata de umbrelele de pe terasa restaurantului.

Singurul minus, pe langa mirosul de care am scapat aerisind bine incaperile, a fost lipsa aerului conditionat din dormitor. Exista un aparat de aer conditionat in living, dar n-avea cum sa racoreasca si dormitorul. Chiar si in luna mai, cand am fost noi, se incingea camera bine. Bogdan a dormit cam prost din cauza caldurii. Nu vreau sa ma gandesc cum e in iulie sau august.
Arbanasi Sevastokrator hotel-6Arbanasi Sevastokrator hotel-4Arbanasi Sevastokrator hotel-2

Cum e exteriorul

Daca la capitolul camere nu pot sa-i dau decat o nota de trecere, in ceea ce priveste exteriorul Sevastokrator sta foarte, foarte bine. Terasa restaurantului are o panorama superba cu Veliko Tarnovo pe fundal. Lipit de terasa e spatiu de joaca pentru copii, cu tobogane, trambulina si leagane, iar putin mai jos de terasa e piscina cu zona speciala pentru copii.

Ana s-a indragostit instant de “titina” si nici n-a mai vrut sa manance, doar, doar o ajunge mai repede in apa. Se invarteau pe-acolo niste randunele, zburau foarte aproape de suprafata apei si era o placere sa te balacesti cu ele prin preajma.
Arbanasi Sevastokrator hotel-7Arbanasi Sevastokrator hotel-16
Arbanasi Sevastokrator hotel-17
Arbanasi Sevastokrator hotel-9Arbanasi Sevastokrator hotel-18
Arbanasi Sevastokrator hotel-8

Cum e restaurantul

Ziceam ca Ana nici n-a mai vrut sa manance ca sa ajunga mai repede la piscina, spre disperarea noastra care am fi mancat in continuu. Stiam ca bulgarii au mancare buna, dar parca restaurantul de la Sevastokrator ne-a intrecut asteptarile.

Initial m-am speriat putin, caci aveau un meniu stufos tare si asta nu-i neaparat semn bun. Doar la salate cred ca aveau vreo trei pagini cu preparate. Insa tot ce am incercat a fost gustos, iar unele preparate s-au dovedit a fi delicioase de-a dreptul: broccoli cu sos de branza, salata pentru cunoscatori (cu branza de capra, salata, prosciutto, seminte de pin si suc de portocale) si tortul de ciocolata.

Ne-a prins bine si ca puteam sa mancam in camera. Aduceau orice comandam, inclusiv plite incinse, si nu practicau tarife mai mari pentru room service (cum am intalnit mai peste tot prin strainatate). Asa ca am mancat pe saturate, iar cand primeam nota de plata ramaneam socati. Pentru doua aperitive, doua feluri principale (dintre cele mai scumpe), desert si bauturi (apa, cafea, bere, fresh de portocale) am platit 35 de leva (echivalentul a 80RON).
Arbanasi Sevastokrator hotel-12 Arbanasi Sevastokrator hotel-14 Arbanasi Sevastokrator hotel-13 Arbanasi Sevastokrator hotel-19 Arbanasi Sevastokrator hotel-20 Arbanasi Sevastokrator hotel-21

Ce ne-a placut

  • Mancarea foarte buna si ieftina, room service-ul.
  • Terasa restaurantului cu o panorama superba a orasului Veliko Tarnovo.
  • Piscina cu aceeasi panorama superba.
  • Spatiul de joaca situat foarte aproape de restaurant.
  • Finisajele din camera si felul in care era structurat apartamentul.
  • Muzica din baie 🙂

Ce nu ne-a placut

  • Mirosul de inchis care ne-a intampinat la intrarea in camera si mirosul neplacut (de apa statuta) din baie care a persistat pe durata intregii sederi.
  • Atitudinea destul de rece a personalului.
  • Lipsa aerului conditionat din dormitor – era abia luna mai si camera deja se incingea de la caldura de afara.

Concluzia noastra

Sevastokrator Hotel & SPA are micile lui hibe, dar daca ar fi sa mergem din nou in Arbanasi nu ne-ar deranja sa innoptam acolo. Iar daca, totusi, am opta sa ne cazam in alta parte, cu siguranta ca am merge sa mancam pe terasa lor panoramica in timp ce Ana isi consuma energia la locul de joaca.

  • Spatiu de joaca
  • Scaune de copii in restaurant
  • Izolare fonica
  • Gradina generoasa
  • Meniu copii*
  • Personal prietenos cu cei mici
  • Piscina
  • Patut bebe

*chiar daca nu exista un meniu special pentru copii, mancarea servita-n restaurant e potrivita si pentru cei mici.