Am sperat pana in ultima clipa ca o sa putem merge cu Ana in Dubai, cadou de ziua ei. Din pacate Bogdan n-a reusit sa faca rost de trei zile libere ca sa putem pleca intr-acolo asa ca am cautat ceva child friendly pe langa Bucuresti. Domnisoara isi dorea musai piscina, noi voiam un loc care sa aiba si spatiu de joaca si-asa am dat peste Conacul Ambient din Cristian, la nici 15 kilometri de Brasov.

Cum sunt camerele

Cand am vazut imaginile cu camerele lor m-am mirat ca n-am aflat pana acum de conac. Pareau sa fie foarte pe gustul nostru – cu o atmosfera primitoare, confortabile, cu un usor iz frantuzesc si lemn pictat manual. Am rezervat o dubla, iar la fata locului ne-au dat o dubla executive cu niste lampi si abajururi fabuloase. Cat nu ma omor eu dupa “vintage”, la astea nu ma mai saturam sa ma uit. Mi-a parut rau ca n-au gasit o solutie eleganta de a masca mini barul si aerul conditionat. Erau singurele care te scoteau din poveste si te aduceau la cruda realitate in care nimic nu e perfect.

Tot la capitolul “uau” a fost si cada cu hidromasaj. Ana a fost incantata sa se joace pe la butoane, in special cu cel care schimba culoarea luminii, iar Bogdan s-a bucurat de o baie matinala, cu vedere spre cer. Pe langa cada, in baie am avut si dus, iar camera avea si un mic balcon. Privelistea de-acolo era de vis, insa daca se nimerea sa iesi pe balcon in acelasi timp cu vecinii, chiar daca erati separati de-o balustrada intimitatea era zero. Mi-a placut ca au reusit sa bage in spatiul restrans o masuta si doua scaune cu pernute moi, insa cand am incercat sa ma asez pe unul dintre ele, era sa zbor pe burta. Avea un picior rupt si prins cu scotch.
impresii-conacul-ambient-4
impresii-conacul-ambient-14impresii-conacul-ambient-16
impresii-conacul-ambient-2
impresii-conacul-ambient-27
impresii-conacul-ambient-26

Cum e mancarea

Simt nevoia sa separ mancarea-n doua: micul dejun si restaurantul a la carte.

Micul dejun ne-a placut, a fost divers si indestulator. Ana s-a bucurat de iaurtul roz cu cereale, Bogdan s-a infruptat din legumele proaspete pe langa oua ochiuri, iar eu am fost incantata de selectia de mezeluri si desertul schimbat in fiecare zi (am prins salam de biscuiti si gris cu dulceata). Puneau la dispozitia oaspetilor si cafea la filtru, lapte, ceaiuri variate, apa plata si suc (de la cutie).

Mancarea de la restaurantul a la carte mie nu mi-a zis nimic. A fost ok si-atat. Intr-o seara am luat sarmalute cu mamaliga (dintre care una era carbonizata) si ciorba de fasole, iar in alta seara coaste de porc. Nu pot sa zic ca a fost ceva rau dincolo de sarmaluta imposibil de mancat, dar nici delicios. Lui Bogdan, in schimb, i-au placut foarte mult pestele, saramura si salata de vinete, iar Ana a devorat clatitele cu inghetata.
impresii-conacul-ambient-5impresii-conacul-ambient-19impresii-conacul-ambient-20impresii-conacul-ambient-18
impresii-conacul-ambient-7

Cum e spatiul de joaca

Cred ca e printre cele mai bine intretinute spatii de joaca exterioare pe care le-am intalnit pana acum. E pozitionat chiar langa terasa restaurantului, ceea ce pentru primavara-vara e un mare plus. Are doua casute, vreo trei tobogane (si pentru bebelusi, si pentru copii mai mari), zone de catarat, leagane si balansoare.

Mi-a placut foarte mult ca in ultima dimineata am iesit afara cu Ana dupa o ploaie marunta si in secunda doi o doamna din restaurant a aparut cu o carpa si a inceput sa stearga fiecare leagan in parte. La final ne-a lasat carpa in caz ca a ratat ceva.
impresii-conacul-ambient-28impresii-conacul-ambient-10impresii-conacul-ambient-13
impresii-conacul-ambient-25

Cum e piscina

Si la piscina am numai de bine de spus 🙂 Pe mine m-au castigat cu apa incalzita la 30 de grade si cu jacuzzi-ul incorporat pe care-l puteai porni cand voiai. Nu stiu cum e cand vin mai multe familii, s-ar putea sa fie un pic neincapatoare. Noi exploram in timpul zilei si ajungeam pe la 8:30 – 9 la balaceala cand lumea era la masa sau deja la culcare. E deschisa pana la zece seara si are 1,5m adancime peste tot mai putin in zona de jacuzzi unde Ana putea sa stea in picioare fara probleme.
impresii-conacul-ambient-11impresii-conacul-ambient-24

Ce ne-a placut

  • aerul frantuzesc si cosy al camerei
  • cada cu hidromasaj si vedere spre cer
  • piscina cu apa incalzita
  • spatiul de joaca exterior bine intretinut
  • atitudinea prietenoasa a personalului fata de cei mici
  • micul dejun cu alimente diverse si un desert diferit in fiecare zi (am prins salam de biscuiti si gris cu dulceata)
  • pozitionarea perfecta pentru a explora judetul Brasov

Ce nu ne-a placut

  • desi se vedea ca s-a investit foarte mult in designul de interior, existau anumite detalii care pentru noi cel putin duceau in zona de kitsch
  • mancarea a la carte nu ne-a dat pe spate (nu era rea, dar nici nu mi-ar fi cu adevarat pofta vreodata de ea)
  • raportul calitate-pret (calitatea e ok, insa pretul e similar cu cel din locuri care-ti ofera o experienta inedita, iar aici n-a fost cazul)

In loc de concluzie

Una peste alta ne-am bucurat de sederea noastra la Conacul Ambient. Am ajuns usor in locuri pe care voiam sa le vizitam (stejarul de la Mercheasa e doar unul dintre ele), Ana s-a putut zbengui si balaci in voie cat am stat la hotel si toata lumea a fost fericita. Daca ati citit pana aici ati vazut ca n-am prea multe critici sa-i aduc, insa avand in vedere pretul pe noapte m-as fi asteptat la o experienta memorabila (vezi Zabala sau Conacul lui Maldar) si nu a fost cazul. E doar un loc de cazare cu facilitati pentru copii, cu servicii bune si localizare perfecta pentru a explora judetul Brasov.

PS Am publicat saptamana trecuta si ce-am filmat acolo, puteti sa aruncati un ochi aici:

  • Spatiu de joaca
  • Scaune de copii in restaurant
  • Izolare fonica
  • Gradina generoasa
  • Meniu copii
  • Personal prietenos cu cei mici
  • Piscina
  • Patut bebe

Aceste impresii sunt scrise ca urmare a vizitei noastre la Conacul Ambient pe banii nostri, ca simpli parinti calatori, nu bloggeri. Toate review-urile din categoria Hoteluri child friendly respecta aceasta regula.