Nu cred ca o sa uit prea curand scartaitul lemnelor de sub picioarele mele cand paseam pe podul suspendat ce desparte Ferma de sub Penteleu de civilizatie. Cu stomacul in gat, Ema in brate si inima-n dinti am facut o prima incercare de a strabate podul. Inaintea mea trecusera si Bogdan cu Ana pe umeri, si baiatul de la ferma care ne luase bagajele cu roaba. N-am reusit din prima, dar pana la urma am ajuns in curtea imensa de sub Penteleu si nici c-am mai simtit nevoia sa ies de-acolo doua zile.

Cum sunt camerele

Cand am descoperit pe net ferma asta din judetul Buzau am trecut-o imediat pe “wish list” bucuroasa ca are, printre altele, spatii de cazare exact cum cautam noi pentru escapadele-n patru: apartamente cu doua camere. Au patru de toate, doua care pot gazdui maxim trei persoane si doua in care incap patru persoane (intr-unul din asta am stat noi).

La fata locului am descoperit ca e si mai pe gustul nostru decat ne asteptam. Arata fain si in poze, insa nu ne-am dat seama din imagini, de exemplu, ca paturile sunt joase. Pentru noi e un mare plus. Si acasa folosim in camera fetelor saltelute in stilul Montessori ca domnsioarele sa se miste-n voie si sa nu ne fie frica de eventuale cazaturi. La fel si La Ferma de sub Penteleu unde saltelele stau pe o bucata de lemn de doar cativa centimetri.

Camerele sunt simple, aerisite, cu cate un detaliu ici si colo care te surprinde in mod placut. Pe noptierele-buturuga am regasit carti din colectia “Biblioteca pentru toti” care mi-au adus aminte de copilarie, iar in baie florile de lavanda m-au dus cu gandul la Provence.

Apartamentele sunt la etaj si fiind totul din lemn mi-a fost teama ca o sa tropaim in capul cuiva. Din fericire la parter sunt laboratoarele lor asa ca seara nu era nimeni care sa fie deranjat de plimbarile noastre de colo colo. Inca o bila alba 🙂

impresii ferma de sub penteleu-10
impresii ferma de sub penteleu-11

Cum e exteriorul

O mare de verdeata – asta e prima imagine care-mi vine in minte cand ma gandesc la Ferma de sub Penteleu. Zona dintre camere si restaurant e cu iarba si decoratiuni din paie, dincolo de tarcurile cu animale e o ditamai poenita cu pomi fructiferi, dincolo de poenita e un spatiu de joaca mare si verde, iar dincolo de spatiul de joaca sunt gradinile lor cu fructe si legume si albia raului.

Noi ne gandeam ca mai stam pe la ferma, ne mai plimbam prin zona, insa o data ce-am intrat acolo nu ne-au ajuns doua zile sa exploram pe indelete toate colturile fermei.
impresii ferma de sub penteleu-5
impresii ferma de sub penteleu-15
impresii ferma de sub penteleu-28
impresii ferma de sub penteleu-40
impresii ferma de sub penteleu-41
impresii ferma de sub penteleu-45
impresii ferma de sub penteleu-54impresii ferma de sub penteleu-29

Cum e mancarea

De-li-cioa-sa! Eu nu mananc carne de oaie. Aici am mancat o portie intreaga de carne crocanta, bine rumenita pe gratar, cu mamaliga si salata. Ne-am delectat toti cu branza de capra facuta de ei, proaspata, maturata mai mult sau maturata mai putin. A fost asa buna ca am luat si-acasa trei rotite. Ana a savurat capsuni culese din gradina in ziua respectiva, iar Ema a inceput diversificarea molfaind cu pofta dintr-o pruna. (si nu, n-a avut probleme cu burtica)

In Birt, cum si-au denumit ei zona in care se serveste masa, ne-am servit cu bauturi direct din frigider si-am trecut pe un tabel ce-am consumat. Am vazut acolo ca-i scrisa si “Cola”, dar in frigider nu era nici urma de licoare maronie. I-am intrebat daca au totusi, mi se facuse pofta. Si-au cerut scuze, ramasese trecuta din vara cand niste prieteni au insistat sa aiba asa ceva. Au avut doar atunci caci valorile promovate de ei nu se pupa cu cola si alte bauturi carbogazoase. Aveau, in schimb, tot felul de siropuri si sucuri naturale.
impresii ferma de sub penteleu-23impresii ferma de sub penteleu-16
impresii ferma de sub penteleu-12impresii ferma de sub penteleu-18impresii ferma de sub penteleu-25impresii ferma de sub penteleu-50
impresii ferma de sub penteleu-26impresii ferma de sub penteleu-51impresii ferma de sub penteleu-38

Facilitati pentru copii

Nici nu stiu de unde sa incep:

Au cel mai mare spatiu de joaca pe care l-am intalnit pana acum, la noi, dupa Vila Bran. Spre deosebire de Vila Bran, aici se vede ca a fost construit cu atentie la detalii si finisaje. Ana si-a consumat energia pe “op-op”, cum ii zice ea saltelei de sarit, s-a catarat pana sus de tot si-a traversat podul balanganitor care unea cele doua turnuri de lemn dupa care s-a odihnit in balansoar.

Au o ferma in toata regula, cu turma de capre si dulai care le pazesc, rate, gaini, oi, iepuri, porci, iar copiii pot interactiona cu animalele. Ana a invatat de la Luiza (gazda noastra) cum sa hraneasca magarusul fara sa-i atinga mana cu dintii, s-a plimbat printre capre si oi si a cules trifoi ca sa le dea iepurasilor de mancare.

In Birt au o zona cu creioane colorate, carticele si stampile. Ana cum nu mai voia sa manance se ducea la colorat. Iar daca cei de la ferma aveau timp si vedeau ca fetele n-au stare, le luau ca sa putem manca linistiti.

Pentru Ana a fost o super experienta sa poata vedea cum cresc capsunile si sa le culeaga direct de la sursa. La fel si cu merele din pomi.

Vara cred ca e o placere sa stai pe malul raului, pe sezlong, inconjurat de padure si sa auzi susurul apei. Chiar si in septembrie, pe o vreme nu tocmai buna, domnisoara mare si-a bagat piciorusele in apa. In toiul verii cred ca-i si mai distractiv.
impresii ferma de sub penteleu-53
impresii ferma de sub penteleu-46
impresii ferma de sub penteleu-21
impresii ferma de sub penteleu-30impresii ferma de sub penteleu-31impresii ferma de sub penteleu-37impresii ferma de sub penteleu-35impresii ferma de sub penteleu-33
impresii ferma de sub penteleu-36
impresii ferma de sub penteleu-27impresii ferma de sub penteleu-44impresii ferma de sub penteleu-17impresii ferma de sub penteleu-48impresii ferma de sub penteleu-47

In loc de concluzie

Cum am ajuns la ferma m-am entuziasmat maxim si ardeam de nerabdare sa va povestesc despre locul asta special. Cand am ajuns acasa nu mai eram convinsa ca vreau sa spun cuiva de el. Au doar patru apartamente care se ocupa intr-o clipita. Cu cat stie mai multa lume de ei, cu atat sansele noastre sa mai gasim o camera libera scad. Si vrem musai sa ne intoarcem! O data, si-nca o data, si-nca o data.

Ce ne-a placut

  • Camerele simple si confortabile, cu paturi joase si atentie mare la detalii.
  • Designul coerent al locului – regaseai elemente comune de decor si-n camere, si pe-afara, si la birt. Simplu si de efect.
  • Posibilitatea de a vedea o gramada de animale si de a interactiona cu ele.
  • Birtul cu mancare proaspata si gustoasa in care exista si un colt de joaca pentru cei mici.
  • Spatiul de joaca din mijlocul naturii.
  • Faptul ca Ana a putut culege capsuni direct de la sursa.
  • Raul cu o mica plaja unde vara se poate sta la soare.
  • Atmosfera, per ansamblu, foarte zen si primitoare.
  • Faptul ca au existat momente in care cei de la ferma, din proprie initiativa, le-au luat pe fete (ba ca sa putem manca, ba ca sa-i arate Anei iepurasii, ba ca sa viziteze animalutele) si-am avut momente nesperate de respiro.

Ce nu ne-a placut

  • Comunicarea greoaie dinainte de vizita cu scopul de a obtine confirmarea rezervarii.
  • Nu exista semnal la telefon si sunt izolati (ceea ce a fost super bine pentru noi, ne-am rupt de toate, deci poate fi si un plus). In caz de urgente medicale la cei mici (Doamne fereste!), insa, nu stiu cum se procedeaza altfel decat hop in masina si vrum-vrum la cel mai apropiat spital.
  • Spatiu de joaca
  • Scaune de copii in restaurant
  • Izolare fonica
  • Gradina generoasa
  • Meniu copii*
  • Personal prietenos cu cei mici
  • Piscina
  • Patut bebe

*chiar daca nu exista un meniu special pentru copii, mancarea oferita e potrivita pentru cei mici.

Aceste impresii sunt scrise ca urmare a vizitei noastre la Ferma de sub Penteleu pe banii nostri, ca simpli parinti calatori, nu bloggeri. Toate review-urile din categoria Hoteluri child friendly respecta aceasta regula.