Spun cu orice ocazie ca bebe intelege foarte mult din fiecare iesire, din tot ce se intampla in jurul lui si absoarbe mediul inconjurator. Ca nu intelege in sensul in care ne asteptam noi sa inteleaga e alta poveste, iar ce a absorbit il defineste ca om, dar n-o sa poti spune niciodata “A mers in locul X si acum e mai intr-un fel sau altul”. Asa ca de multe ori simt cum se ridica o bariera intre mine si interlocutor si vad privirea aia de “uite-o si pe asta cum bate campii”.

Pentru toti cei care sunt adeptii ideii ca bebe nu intelege si nu tine minte nimic din calatoriile cu parintii, am gasit cateva motive pragmatice pentru a calatori cu cei mai mici de doi ani:

 

Avionul e (aproape) gratis

Multe companii aeriene au taxe infime pentru bebelusi (sub 2 ani), pe zborurile europene. Cautam ieri bilete de avion pentru Paris si totalul mi-a smuls un zambet. Stiam ca e o oferta speciala de 129 de euro de persoana, iar cand am adaugat si un “infant”..surpriza..in loc de 258 de euro, aveam de plata 259 de euro. Sa tot fii bebelus si sa poti zbura la Paris cu 1 euro.

La fel si cand am fost in Portugalia. Costul pentru bebe pana in Lisabona si inapoi a fost de 5 euro.

Nu platesti cazarea

99% din hotelurile europene (banuiesc ca din toata lumea, de fapt) nu percep nicio taxa de cazare pentru bebelusii care dorm in acelasi pat cu parintii. O parte din ele iti ofera, gratis, si pat special pentru bebe daca le soliciti asa ceva.

Bebe n-are destinatii preferate

Cu copiii mai mari poate fi o intreaga poveste alegerea destinatiei: nu vreau acolo, nu vreau dincolo, ba vreau la bunici, ba nu vreau sa plec de-acasa, etc. Bebe, pe de alta parte, vrea sa fie langa mami si langa tati. Altceva nu conteaza.

Bebe doarme mult

Cu cat e mai mic, bebe isi petrece mai mult timp motaind la tine in brate sau in carucior. Asta inseamna ca poti vizita muzee, poti manca in liniste si poti sa ai parte de o vacanta aproape la fel de relaxanta ca inainte.

Ai prioritate in mai toate locurile

Cu bebe alaturi, ai acces la o coada speciala de control in aeroport, poti intra printre primii in avion, iar in mijloacele de transport public ai locuri dedicate. Din experienta pot sa-ti zic ca pe oriunde am fost, toata lumea s-a purtat frumos si a incercat sa ne ajute cum a putut mai bine – fie ca solicitam noi ajutor, fie ca se gandeau ei sa ne faca treaba mai usoara.

Da, da, o sa-mi zici, dar pentru fiecare avantaj exista si un dezavantaj. E adevarat, insa ce cantareste mai mult decat faptul ca bebe e fericit si cu fiecare noua miniCalatorie in trei cresteti impreuna?