Ajungem in Cancun dupa 24 de ore petrecute prin aeroporturi si avioane. Asteptam ceva la coada pentru obtinerea vizei “on arrival”, insa dupa formalitatile din Atlanta e o nimica toata. Ne recuperam bagajul si ne bucuram ca nimeni nu se ofera sa ni-l care pana la iesire. E noua seara in Mexic si tot ce ne dorim e sa punem capul pe o perna si sa ne intindem la 180 de grade.

Inaintam spre iesire unde ar trebui sa ne intalnim cu reprezentantul Tulum Car Rental. Ne facem ochii roata dupa un tricou rosu cu sigla Tulum. Niente, nada. In schimb, zarim un A4 cu numele nostru pe el. Ciudat, domnul bruneto-grizonat si rotofei e imbracat in roz. Ne cere voucherul de hotel. Hotel? Ce treaba are inchirierea masinii cu hotelul? Sa se asigure ca ne duce unde trebuie. Huh? Nu e de la Tulum Car Rental? Nu, ne asteapta cu transferul la hotel, preplatit.

Ii explicam ca noi am rezervat o masina si-l asteptam pe reprezentantul companiei sa vina sa ne duca la biroul lor. Zambeste. Se ofere sa sune la numarul local sa vada unde e acel reprezentant. Da de el, e la alt terminal. Sa-l asteptam, ca vine. Dupa 10 minute, apare si tanarul slabut, scund, in tricou rosu. Ne intreaba de doua ori cum ne cheama. N-are rezervarea noastra pe lista. Ii aratam hartia printata. Suna la birou. N-au masini. Doar una mica, in care Bogdan mai mult ca sigur ca n-are loc. Sau, daca vrem una putin mai mare, dar care e cu cativa dolari mai scumpa decat pretul nostru si cu cutie manuala in loc de automata, cum aveam noi in rezervare. Daca o vrem, ne duce la birou. Il rugam sa ne confirme pretul final, cu toate asigurarile incluse. Se fastaceste. Incepem sa ne pierdem increderea si rabdarea. Mai suna o data la birou. Obtinerea pretului final pare sa fie o misiune imposibila.

Domnul rotofei, in tricou roz, da ultima strigare. Fie mergeti acum la hotel, fie las soferul sa plece. Evaluam rapid variantele:

  1. Renuntam la masina care ne ofera libertatea de miscare si ne bazam pentru explorarea imprejurimilor pe excursiile la suprapret, super-mega-turistice de la hotel.
  2. Renuntam la transfer si mergem la cuca macaii cu barbatul uscativ, la biroul lui care face rezervari si nu tine cont de ele, de unde nu mai avem cum sa plecam decat cu o masina despre care nu stim nici ce model e, nici cat o sa ne coste, de fapt.

Gandul la perna aia moale de cinci stele si odihna la 180 de grade inclina balanta catre prima varianta. Vedem noi ce facem cu masina si cu plimbarile. Acum sa ajungem la somn!

Ne urcam in mini-van-ul cu aer conditionat si ne dam seama, pentru prima data, cat de cald ne e in blugii si tricourile cu maneca lunga pe care le avem pe noi. Sa tot fie vreo 24-25 de grade seara, afara.

lectie mexic-2

Mergem cu 80 la ora pe autostrada ce leaga Cancun de Playa del Carmen. Vedem la tot pasul panouri mari, albastre, cu nume de statiuni, satuce, dar mai ales resorturi si parcuri tematice. La prima vedere pare destul de simplu sa te descurci pe Riviera Maya, chiar si fara GPS. Numai de-am avea o masina.

In mai putin de o ora ajungem la hotel – Riu Tequila. Cinci stele, all inclusive. Raiul pe pamant chiar si numai pentru ca are o camera in care ne putem odihni salele obosite.

Baiatul de la receptie dispare cu rezervarea noastra printata. Se intoarce cu o propunere de nerefuzat: putem sa va facem un free upgrade, desigur, daca doriti. E un hotel din acelasi lant, care spre deosebire de Tequila e pe plaja.

Bogdan e tentat sa zica da. Mie ceva nu-mi miroase a bine. Am petrecut mult timp alegand hotelul, m-am uitat la toate din familia RIU din acel complex si stiam doua lucruri:

  1. desi au toate cinci stele, la bugetul nostru, asta era singurul care mi-a placut si avea cel mai mare scor pe tripadvisor
  2. cele doua hoteluri super-mega-luxoase erau muuuuult peste ce platisem noi si erau sanse minime sa ne faca upgrade acolo.

In lipsa de net, imi ascult intuitia. Ii multumesc frumos pentru oferta, dar vrem sa ramanem aici. Dispare in spate, din nou. Se intoarce si ne anunta ca nu mai au nici o camera libera in Tequilla. Ma uit in ochii lui si-i zic, cat de frumos pot, ca am platit deja pentru camera asta, ei au reconfirmat zilele trecute ca o au, sunt sigura ca gasesc o cheie de la o camera dubla in care sa ne ducem lucrurile si sa ne bucuram de sejurul in Mexic. N-au.

Incepe si Bogdan sa se prinda ca free upgrade-ul asta e free, dar nu prea upgrade. Ne uitam unul la altul. Ce variante avem? E 22:30, suntem intr-o zona izolata, departe si de Playa del Carmen, intr-o tara in care siguranta nu e neaparat un dat.

Ii zic ca, din principiu, nu sunt ok cu ideea sa dau o caruta de bani pe cazare, cu doua luni inainte si sa ma multumesc cu altceva decat ce alesesem. Mai bine ne luam banii inapoi si cautam maine altceva, intr-o zona mai putin turistica. De-am avea masina aia inchiriata am dormi o noapte-n ea. N-ar fi prima data…

Hai sa vedem ce se intampla daca ii intrebam de bani inapoi. N-au cum sa ni-i dea. E duminica noapte, nu mai e nimeni la biroul care se ocupa de asta. Ne sfatuiesc sa mergem in hotelul celalalt in noaptea asta si maine discutam si de bani inapoi cu colegii. Care sunt sansele ca o data ce-am consumat si o fractiune infima din pachetul all inclusive sa ne primim banii inapoi? Sa fim seriosi.

Insista ca e super hotelul, ca e la mare, pe plaja si costa mai mult ca asta. Ne cheama un taxi, il platesc ei si maine poate gasesc o camera aici. Suntem pe punctul de a ceda. Bogdan insista sa vorbeasca de fata cu el cu colegii de la celalalt hotel sa nu ne puna bratara de-a lor, ca maine ne intoarcem aici. Baiatul de la receptie se eschiveaza.

Dupa drumul lung, insarcinata in sapte luni, ma resimt.  Ma apuca durerile de spate si de burta. Il rog pe Bogdan sa mai insiste. Il las pe baiatul de la receptie scriind voucherul de taxi. Ma duc sa stau jos putin, ca nu mai pot. Pe masura ce ma indepartez de tejgheaua inalta de la receptie, vad cu coada ochiului cum baiatul lasa pixul jos si incepe sa susoteasca cu seful si colega lui. Ma frichinesc pe canapea incercand sa gasesc o pozitie fara dureri. Bogdan ramane singur la receptie, cei trei dispar. Reapara baiatul cu care discutasem. In loc sa-i dea voucherul de taxi, ii intinde doua cartele.

Ma ridic sa vad ce s-a mai intamplat de data asta. Seful baiatului ii zice in spaniola sa ne spuna ca suntem niste oameni extraordinari, ca ne-am comportat exemplar si le pare rau pentru neplaceri. Mustacesc si-i zic ca intelegem un pic de spaniola. Zambim toti.

lectie mexic-1

Baiatul ne conduce prin complex. Ma intreaba in cate luni sunt. Sapte. E surprins, mai ca nu observase burta.

Apai, de ce nu m-am gandit la asta?! Daca stiam ca asta e cheia catre camera dorita (si platita), i-o fluturam sub nas din prima!