Pe terasa cu vedere la mare a apartamentului inchiriat undeva aproape de Kaliakra am intins harta turistica a Bulgariei. E batrana de vreo opt ani si abia se mai tine intr-o bucata. Am cumparat-o prima data cand am calcat pe taram bulgaresc si de-atunci ne-a tot indrumat catre locuri faine despre care nu prea gasesti pe Google informatii in engleza. De data asta cautam ceva interesant pentru copii. La Balcik fusesem de doua ori cu fetele, la cap Kaliakra la fel. Tocmai ne intorsesem de la padurea de piatra unde domnisoarele se distrasera de minune sarind de pe un bolovan pe altul, iar la fortareata din Ovech n-am mai urcat ca au adormit rapuse de zbantuiala.

Am tot urmarit drumurile cu degetul pana cand, aproape de Nessebar, am dat de Aytos. Hmm…am ajuns de mai multe ori in zona cu Nessebar si Sozopol, dar de asezarea asta n-am auzit. Spunea harta ca am gasi un muzeu etnografic pe-acolo. Perfect, e pe gustul lor! Si pare-se ca ar fi si niste stanci – Trite Bratya. Ce-o insemna? Nu conteaza, acolo mergem!

A doua zi am plecat inspre Aytos si pana sa vedem ce ne rezerva orasul, ne-am bucurat de drum. Cu mult verde, rapita in floare, poduri de piatra si ape care sclipeau sub razele soarelui. La muzeul etnografic ne-am lamurit rapid ca am venit cam degeaba. Probabil ca era harta invechita. Sau ne aflam in afara sezonului. Cert e ca acolo era un hotel care avea si cateva casute pentru mestesugari, toate ferecate cu lacat la inceput de mai.

Partea buna a fost ca vis-a-vis era un restaurant cu terasa si spatiu de joaca pentru copii. Fetele s-au dezmortit in leagane, noi ne-am chinuit sa descifram meniul scris exclusiv in bulgareste. Nici chelnerii nu prea o rupeau pe engleza, dar ne-am bucurat de autenticitatea locului 🙂

Trite Bratya – cei trei frati de piatra

Cu burtile pline am pornit catre periferia orasului, acolo unde dealurile inverzite si brazii iau locul strazilor asfaltate. De unde am parcat se vedeau cele trei bucati masive de piatra pe care natura (aproape) ca le slefuise cu chip uman – de aici si denumirea de cei trei frati. Se spune ca pe timpuri au existat trei luptatori temerari care aparau poporul bulgar de asupritori. Dupa fiecare batalie, se transformau in stanci ca sa se ascunda de dusmani si sa se poata odihni. Atunci cand n-a mai fost nevoie de lupta, si-au pastrat forma de piatra, dar sunt gata oricand sa apere din nou poporul la nevoie.

Fetele n-au prea fost convinse de aspectul lor, insa le-a trezit interesul muschiul de pe pietre si ideea de a se catara pe stanci. Au admirat casele din vale si au numarat furnicile care-si duceau in sir indian proviziile in subteran.


Dincolo de bolovani

Dupa ce au terminat de explorat zona din jurul celor trei frati le-am convins sa urce mai departe panta dealului provocandu-le sa gaseasca marcajul traseului “alb-rosu-alb” pe cat mai multe pietre si copaci. Teoretic, drumul astfel marcat duce la alte formatiuni interesante si la o cascada. N-as sti sa va spun mai multe, noi dupa ce am ajuns pe coama ne-am limitat la a admira peisajul cu succesiuni de galben si verde, plus case presarate ici si colo. Ar mai fi trebuit sa mergem ceva vreme si soarele nu mai promitea foarte multa lumina.


Dar chiar si asa, fara sa ajungem pana la capat, am avut parte de multe mici descoperiri si voie buna. Fetele si-au construit cazemate din conuri, au analizat scoarta copacilor si au aflat ca poate sa fie foarte lipicioasa, au numarul harnicele furnici si au facut slalom printre ele, nu cumva sa le striveasca. S-au plans ca e greu la urcat, s-ar fi asezat in fund la mijlocul pantei, dar parca ar fi vrut sa vada si ce gasesc pe sus. Au luat decizii la fiecare pas, iar la final mai ca n-au adormit din picioare.

Cum ajungi la intrarea pe traseu

Daca te iei dupa punctul marcat pe Google Maps ca “Trite Bratya” ajungi in fata unui gard care n-are legatura cu cei trei bolovani. Tot uitandu-ne la gard nedumeriti, lui Bogdan i-a venit o idee. A trecut pe vederea din satelit si a identificat pana la urma locul. Ca idee, cam asta ar fi punctul de pornire pe traseu.