Am mai fost o singura data pe Transalpina, cand inca nu era drum deschis oficial circulatiei. Tineam minte senzatia pe care am avut-o urcand pe asfaltul ca-n palma, fara parapet in dreapta, cu haul la o aruncatura de bat si norii asemenea. Weekendul trecut, fiind in Horezu pentru o nunta, am zis sa dam o fuga sa vedem daca s-a schimbat ceva intre timp.
Ne-am intalnit cu o Transalpina cu mult mai multe parapete, cu vaci la tot pasul, cativa caluti si multi nori. La un moment dat am intrat de-a dreptul intr-o pacla de nu vedeam la doi metri-n fata, iar cand a mai inceput si ploaia taman pe cele mai cele serpentine, mi-a stat putin inima-n loc. Ana a dormit bustean tot drumul. S-a trezit dupa Ranca, la timp pentru o scurta pauza de dezmortire-n iarba umeda. A intampinat norii care se miscau peste stanci cu bine cunoscutul “uaaaau”, dupa care si-a adus aminte ca buni o asteapta la pensiune si a vrut inapoi.
A fost o plimbare destul de scurta, insa am ramas cu multe imagini frumoase si cu dorinta de a ne intoarce pentru un zbor cu paranta. Cred ca e fenomenal sa vezi de sus tot peisajul ala montan.