O sa va zic de la inceput ca m-am uitat cu jind la Le Meridien Lav de cum am cumparat biletele de avion pentru vacanta noastra de vara in Croatia. Mi se parea ca arata foarte bine, insa pretul era mult prea mare pentru ce eram noi dispusi sa dam. Lucrurile au luat o intorsatura neasteptata dupa ce ne facusem rezervare la alt hotel child friendly si am fost fortati de imprejurari sa stam doua nopti aici.

Mai ajunsesem o data in lantul Le Meridien, in Cipru. Am fost incantati de experienta de-acolo si-am ajuns la acesta cu asteptari foarte mari. Nu ne-a dezamagit, insa chiar si-asa n-as plati caruta de bani pe un sejur la el in plin sezon. Vestea buna e ca am verificat si in extrasezon pretul unei camere duble e aproape de trei ori mai mic decat in iulie (aviz amatorilor de petrecut vacanta de iarna sau cea de primavara pe litoralul croat).

Lasand pretul la o parte, iata cum a fost experienta noastra la La Meridien Lav.

Cum sunt camerele

Atunci cand am rezervat cele doua nopti mai aveau doar doua camere duble superioare libere, asa ca n-am avut de ales. Noi, daca putem, stam in apartament ca fiecare domnisoara sa doarma intr-o camera, sa le adormim mai usor si sa nu se trezeasca una pe alta. Ajunsi la fata locului am avut o mare surpriza sa descoperim ca, de fapt, camera dubla superioara e ca un apartament cu doua camere. Singura diferenta e ca nu exista usa intre ele. Am avut un dressing, partea de dormitor cu pat matrimonial, partea de living cu canapea extensibila, o baie uriasa cu dus si cada separata, plus balcon. Ne-au adus si patut de bebe, deci am avut de ales care unde sa doarma 🙂

impresii le meridien lav split-2impresii le meridien lav split-3 impresii le meridien lav split-1impresii le meridien lav split-5impresii le meridien lav split-4

Mi s-a parut ca am avut foarte mult spatiul chiar si cu canapeaua desfacuta, iar camera era decorata simplu si cu bun gust.

Cum e mancarea

Pentru ca a trebuit sa mentinem acelasi regim de masa ales la celalalt hotel ne-am trezit ca avem si la Le Meridien Lav demipensiune. Mancarea de hotel e mancare de hotel, foarte rar am gasit preparate care sa depaseasca nivelul de ok. Ei bine, aici cina a fost incredibil de gustoasa. Am prins o seara mexicana si una cu specific pescaresc (multe fructe de mare, peste, alea, alea). Simt si acum gustul de chilli con carne in interpretarea lor – simplu, aromat, deloc gras sau greu, asezonat cu tortillas usor crocante.

Micul dejun ne-a surprins si el placut, am gasit inclusiv fagure de miere 🙂 O gramada de fructe, patiserie, paine de multe feluri, cereale diverse, post de facut oua pe loc, gofre, mini clatite, alimente si din zona de mic dejun american, si din cel englezesc, si din cel cu specific continental.

impresii le meridien lav split-31impresii le meridien lav split-30 impresii le meridien lav split-34

In restaurantul in care am mancat si micul dejun, si cina, exista o zona pentru copii cu mese mici si jucarii. La micul dejun aveau cateva preparate langa mesele respective special gandite pe gustul celor mici. Si un alt mare plus apropos de restaurant, panorama pe care o aveai de pe terasa era ceva de vis la apus.

impresii le meridien lav split-32 impresii le meridien lav split-28

Cum sunt spatiile de joaca

In hotel exista clubul copiilor (cateva camere cu jucarii, carti, materiale pentru activitati artistice) care primeste strumfi de la 4 ani in sus. Cei mai mici pot veni acolo sa se joace insotiti de un parinte. Noi am optat o data pentru servicii de babysitting (100 KN pe ora pentru ambele fete, echivalentul a 60RON) si le-am dus pe fete acolo sa se distreze cat noi ne-am relaxat doua ore. N-am apucat sa fac poze in interiorul clubului, erau si alti copii acolo si mi-a fost jena, insa mi s-a parut un loc aerisit, vesel, cu jucarii diverse. Ambele fete au fost incantate de sederea lor acolo.

Pe langa club, mai e si un mic spatiu de joaca exterior. Are un tobogan si cateva leagane. Ala mi s-a parut singurul loc nu foarte bine intretinut din tot hotelul.

impresii le meridien lav split-24impresii le meridien lav split-26impresii le meridien lav split-27
impresii le meridien lav split-25

Cum sunt piscinele

De vis 🙂 Piscina exterioara e un infinity pool cu o zona pentru copii si niste super panorame cu marea si Splitul pe fundal. Piscina interioara are mai multe zone – jacuzzi cu fotolii de piatra, hidromasaj, mini cascade, etc – si desi face parte din zona spa copiii au acces. In ambele apa e incalzita, ceea ce e un mare, mare plus.

Mi-a placut ca fiind foarte aproape una de alta, atunci cand soarele devenea puternic ne puteam muta usor de la cea exterioara la cea interioara. Am gasit sezlonguri libere fara probleme, iar prosoapele puteau fi schimbate oricand la standul de langa piscina.

impresii le meridien lav split-17impresii le meridien lav split-9impresii le meridien lav split-12impresii le meridien lav split-15impresii le meridien lav split-11

Cum e plaja

Ca in mai toate locurile din Croatia vizitate de noi, plaja e cu pietricele. In mare mai dadeai si de bolovani, iar intrarea in apa nu mi s-a parut dintre cele mai line. Doar Bogdan a inotat o data-n mare, in rest am stat la piscine, asa ca prea multe detalii suplimentare nu va pot da.

impresii le meridien lav split-23 impresii le meridien lav split-22

Cum sunt imprejurimile

Ne-am plimbat intr-o seara pe faleza pana am iesit din curtea hotelului si am intrat in zona cu yachturi si plaja publica. Data fiind locatia hotelului in afara orasului Split, daca n-ai masina inchiriata s-ar putea sa te simti destul de izolat. In imediata apropiere am vazut ca sunt niste restaurante, terase, cafenele, insa nimic la nivel de obiectiv turistic.

impresii le meridien lav split-21 impresii le meridien lav split-20

Ce ne-a placut

  • structura camerei duble superioare cu spatiu arhisuficient pentru patru persoane
  • piscinele cu apa incalzita
  • mancarea gustoasa si diversitatea de la micul dejun
  • privelistea de pe terasa restaurantului
  • serviciile foarte profi
  • clubul copiilor oferit gratuit pentru cei de 4+ ani

impresii le meridien lav split-35

Ce nu ne-a placut

  • pretul exagerat in sezon
  • locatia hotelului, destul de departe de Split
  • spatiul de joaca exterior nu foarte bine intretinut
  • plaja destul de ingusta cu pietricele si intrare destul de abrupta in mare

impresii le meridien lav split-10

In loc de incheiere

Asa cum v-am spus si in introducere, am fost foarte incantati de servicii si experienta per ansamblu. Ca sa va faceti o idee despre atentia lor la detalii, cand ne-am cazat am uitat bagajele in masina parcata destul de departe de receptie. In secunda doi cineva a luat cheile de la masina si cand am ajuns in camera bagajele ne asteptau acolo.

Comparativ cu cel din Cipru, care avea si cresa, si un ditamai spatiul de joaca exterior, asta are mai putine spatii dedicate celor mici. Insa chiar si asa, ne-am intoarce cu fetele, insa numai daca am prinde vreo oferta speciala in extrasezon.

Zic sa va uitati si la filmuletul de la Le Meridien Lav, cred ca o sa va faceti o idee despre atmosfera de-acolo si-o sa vedeti mai multe imagini de la mic dejun si cina 🙂

  • Spatiu de joaca
  • Scaune de copii in restaurant
  • Izolare fonica
  • Gradina generoasa
  • Meniu copii
  • Personal prietenos cu cei mici
  • Piscina
  • Patut bebe

Aceste impresii sunt scrise ca urmare a vizitei noastre la Le Meridien Lav pe banii nostri, ca simpli parinti calatori, nu bloggeri. Toate review-urile din categoria Hoteluri child friendly respecta aceasta regula.