Dobrogea e o zona tare draga noua in care am ajuns des in ultimii ani. Cum necum, mai mult in doi si de fiecare data oftam si ne ziceam “ah, aici cred ca le-ar placea si fetelor!”. Pana cand, intr-un weekend insorit, le-am luat pe domnisoare pe sus si-am facut un tur de forta. In doua zile am vazut (aproape) toate locurile alea faine si nu neaparat cunoscute la scara larga despre care am tot zis noi ca o sa le placa. Cum li s-a parut, vedeti mai jos 🙂

Limanul Razim

Intr-o Dobroge presarata din plin cu lacuri, balti si ochiuri de apa, limanul Razim (sau Razelm) este pe locul unu cand vina vorba de suprafata. Fostul golf inchis de cordonul de nisip pe care se gaseste acum Gura Portitei e un lac foarte putin adanc – are maxim 2.8 metri adancime – pe care-l puteti explora cu barca vara sau il puteti admira cu valuri inghetate in iernile geroase.

Am avut norocul sa-l surprind in multe ipostaze, in cam toate anotimpurile, si m-a fascinat de fiecare data – ba cu ceata deasa la final de decembrie, ba cu solzi de gheata groasa in ianuarie, ba cu pescarusi dand roate la apus pe un vanticel primavaratic, ba cu lotci batrane, balanganindu-se lenese in zilele toride de vara.

Pe fete le-am dus prima data pe malul plin de pietricele, marginit de stuf inalt, de la poalele cetatii Argamum. Si-au petrecut mai bine de o ora adunand pietre, construind din ele turnuri si incercand sa le arunce cat mai departe sau cu mai multi stropi in apa.

Cand s-au plictisit, am pornit-o cu pasi mici spre Cetatea Argamum, insa nu inainte de a-si umple buzunarele cu pietricele suvenir pentru bunici si prieteni.

Cetatea Argamum

Cetatea Argamum, ridicata de colonistii greci in secolul al VII-lea i. Hr., isi disputa titlul de cea mai veche asezare de pe teritoriul Romaniei cu Histria. Situl arheologic are o suprafata totala de vreo suta de hectare, insa in mare parte e ascuns inca sub pamant. Au fost scoase la iveala doar portiuni din perioada sa romana – ziduri de incinta, basilici si caldiri din fostul oras.

Noua cel mai mult ne-a placut drumul pana acolo. Pentru fete a fost o aventura sa urce pe poteca prafuita care serpuieste pe faleza, prin iarba deasa si tepoasa pe alocuri. Unde mai pui ca vestitul vant dobrogean era si el prezent, zbarlindu-le pletele blonde in toate directiile.


Poarta Vanturilor

La Cetatea Enisala Ana a ajuns cu cateva luni inainte, in prima tabara la care a luat parte. Insa de la distanta nu o vazuse, asa ca am zis sa le ducem pe amandoua la “Poarta Vanturilor” (denumire neoficiala, inventata de fotograful Razvan Voiculescu de la care si stiu locul, a nu se confunda cu cea din Muntii Buzaului).

Le-a placut si privelistea, insa deliciul locului l-au facut sutele de melci rotunzi si mici prinsi de firele de iarba si de pietricele. I-au studiat, le-au dat premii pentru “cel mai dragalas melc din lume”, “cel mai sclipicios melc”, “cel mai microscopic melc”, etc si dupa n-au mai vrut sa calce prin iarba de teama sa nu cumva sa striveasca vreunul.


De la Zebil la Enisala, pe malul lacului Babadag

De la Enisala am plecat spre Sarichioi, cu un mic ocol pe malul lacului Babadag. Practic mergand pe soseaua 222, cum iesi din localitate se face un drum (de pamant) la stanga, inspre Zebil. Am avut norocul sa mai prindem si niste palcuri de floarea soarelui neculese, iar dupa stufarisul inalt care marginea stanga drumului am gasit o potecuta ce ducea pana la apa.

Lotcile din Sarichioi

La Sarichioi, unde am si poposit peste noapte, ne-am reintalnit cu lacul Razim. Acolo, cateva lotci plutesc mereu pe luciul apei, legate de niste pari de lemn, greu incercati de timp si vreme. Cand am ajuns noi asta toamna, in partea aceea lacul era mult mai “secat” decat il stiam si-am putut merge printr-un soi de semi noroi pana aproape de barci. Fetele s-au amuzat copios maturand pamantul naclaios cu niste tulpini cu stuf de doua ori mai inalte ca ele, Ana s-a trezit ca noroiul ii inghite un adidas, iar Ema a ramas cu gurita cascata atunci cand pescarusii au impanzit cerul scaldat in lumina rosiatica a apusului.

Cetatea Ibida

A doua zi am pornit-o spre Slava Rusa sa vedem si noi cum arata Cetatea Ibida (sau Libida). Eram foarte nedumeriti cumde o ratasem pana acum, caci descrierea de pe net suna fabulos: “Cetatea este cea mai mare cetate din Dobrogea, avand o intindere de 24 hectare. Zidul de aparare, ce se intindea pe o lungime de aproximativ 2 km, era dotat cu mai multe de turnuri si cateva porti de acces. Este unica prin faptul ca este strabatuta de cursul unei ape, paraul Slava. In partea sudica cetatea este dublata de o fortificatie, situata pe dealul Harada.”

Din pacate realitatea nu este la fel de impresionanta (mare parte din cetate este sub casele satului), insa de vizita tot ne-am bucurat. Fetele au adunat pastai, le-au decojit, au escaladat zidurile cetatii scoase la lumina de arheologi si-au topait fericite din piatra-n piatra sub soarele bland de toamna.

Plaja de la Vadu

Inainte sa plecam spre Bucuresti am dat o fuga si pana la Vadu. A fost o premiere pentru toti patru sa vedem marea involburata de pe plaja pustie, mangaiata de vantul atotprezent in escapada noastra dobrogeana. Pe fundalul valurilor care se spargeau grabite la mal, fetele au adunat cochilii in care se auzea marea, au facut faina de scoici intr-o manivela ruginita si s-au lasat gadilate de nisip si iarba. Mi-a parut rau ca nu ne-am gandit sa luam de-ale gurii, sa punem de-un picnic cot la cot cu pescarusii, dar ramane ideea pentru data viitoare. 🙂


Bine de stiut

  • In afara de Sarichioi si Ibida, la restul obiectivelor despre care am povestit mai sus se ajunge pe niste drumuri de pamant/offroad usor. Nu e musai sa aveti 4×4, dar cu siguranta nu as recomanda nimanui sa mearga pe ele cu o masina joasa sau atunci cand a plouat si e namol. Asta toamna drumurile erau decente, fara hartoape prea mari, insa starea lor se poate degrada foarte repede asa ca e pe incercatelea.Am pus pe harta pinuri cat am putut de exacte, daca vreti sa ajungeti intr-un loc sau altul si nu va e clar cum, ne putem auzi pe Facebook.
  • De mancat in zona, mai ales in extrasezon, poate sa fie o provocare. In Sarichioi e o pizzerie cu vreo 7 feluri de pizza si bauturi (fetele au fost foarte bucuroase sa rontaie la pizza aia), iar in Babadag e deschis tot timpul anului Restaurantul La Parmac. Cand am ajuns la Vadu, am dat de restaurantul Moessia unde am mancat niste midii in sos de branza delicioase.
  • La capitolul cazare, am ales sa inchiriem o casuta lipoveneasca (Casa Dima) despre care o sa scriu mai multe in curand. Ne-a placut tare mult acolo si-mi pare rau ca am stat doar o noapte, dar sigur o sa revenim.