Desi sunt clienta cu state vechi, nu stiam ca la Cafepedia au mancare asa buna. In 2009 am ajuns pentru prima data acolo, am gustat Gold Coffee-ul si am tot revenit pentru el. Pe-atunci aveau in meniu paste, salate si cateva feluri de carne, nimic memorabil. Am ramas cu impresia asta si n-am mai consultat sectiunea cu mancare. Pana duminica trecuta cand m-a apucat foamea in cafenea. Am comandat o portie de paste cu midii si una cu piept de rata. Spaghetele bune, rata delicioasa.

Tot atunci am aflat si de evenimentul lor “Midii, stridii si sampanie”. In fiecare sambata, incepand cu ora 14, servesc pe langa preparatele din meniu, scoici proaspete, aduse vineri de la Constanta, de la o ferma romaneasca. Habar n-aveam ca exista ferme de scoici si-n Romania. Stiam de Dalboka bulgareasca, dar cam atat. Asa ca ieri ne-am dus in formula completa sa vedem ce-i cu midiile astea romanesti.

Ana a cercetat foarte absorbita meniul, dar pana la urma a mers pe mana noastra. “Ce vreti voi, ce vreti voi, eu oricum mananc orice“, a parut sa zica aruncand meniul cat colo cu un zambet sugubat pe mutrisoara.
cafepedia midii sampanie
Si ce-am vrut noi a sunat cam asa: doua latte-uri de iarna, de incalzire. Unul cu sirop de scortisoara, portocala, lapte si espresso, iar celalalt – Pumpkin pie latte – cu sirop de dovleac, scortisoara, lapte si espresso. Daca va plac combinatiile dulci, sunt delicioase. Eu le-am savurat pana la ultima picatura. Pentru Bogdan au fost un pic cam dulci, iar pentru Ana, ei bine, ea a cam ramas cu pofta si un strop de spuma de lapte gustata πŸ™‚
cafepedia scoici sampanie-2cafepedia scoici sampanie-4
Tot cu pofta a ramas si la capitolul “stridii si sampanie“. N-am mai mancat pana acum stridii la noi. Le-am gustat in Nisa, la Bruxelles, in Bordeaux, la Hong Kong si intr-un boutique hotel din Toscana, insa in Romania le-am vazut doar la Carrefour si nu mi-au inspirat incredere.

Trebuie sa recunosc ca exceptandu-le pe cele din Toscana, preparate cu crema de sampanie si fasii de lamai confiate, cele de la Cafepedia mi-au placut cel mai mult de pana acum. N-aveau gustul acela puternic de mare, iar cu sosul de ceapa si otet mergeau foarte bine.
cafepedia scoici sampanie-3
Ana s-a uitat lung la noi cum le-am mancat cu pofta, iar cand au sosit cratitele cu midii cred ca-si pierduse orice speranta ca va mai gusta ceva de la masa noastra de sambata.

In meniu exista patru sosuri pentru midii, noi le-am incercat pe cele cu sos de rosii picant si lapte de cocos si ghimbir. Mi-e imposibil sa spun care-a fost mai bun. Midiile cu sos de rosii aveau un gust mai intens, cele cu ghimbir parca ti se topeau in gura cat rontaiai bucatelele carnoase de ceapa scaldata-n lapte de cocos.

In sfarsit ceva ce poate sa incerce si beb-cel-mic. Au fost si pe gustul ei. Dupa prima midie devorata a cerut-o si pe a doua, si pe a treia, si pe a patra. Dupa care a descoperit lipia cu ierburi si ulei de masline si n-a mai dorit altceva.
cafepedia scoici sampanie-5

cafepedia scoici sampanie-8cafepedia scoici sampanie-9
I-am comandat, totusi, si ei ceva – un risotto cu dovlecei si parmezan. Vorba lui Bogdan, n-am stiut ca dovleceii au gust pana n-am luat o furculita din orezul Anei. A mancat cat a putut, l-a certat pe Bogdan ca sta de vorba cu mine in loc sa-i alimenteze stomacelul, iar ce-a ramas am luat la pachet. Bun si rece, perfect pentru o cina usoara.
cafepedia scoici sampanie-11

cafepedia scoici sampanie-10cafepedia scoici sampanie-15
La final, Bogdan a vrut sa bea un fresh de portocale, dar a facut greseala sa-i dea Anei sa guste din el inainte. Credeti ca a mai apucat vreo picatura? πŸ™‚

Cam care sunt preturile?

O portie normala de midii (mai mult decat indestulatoare pentru o persoana – 1 kg de scoici) e 40RON, un pahar cu sampanie (vin Proseco Treviso) e 10RON, iar latte-uri de iarna sunt 14 RON. Risotto-ul Anei cu dovlecei si parmezan a costat 22RON.

Cat de child friendly e Cafepedia Romana?

Nu m-am gandit pana acum la Cafepedia ca la un loc in care sa merg cu Ana. In mintea mea era mai degraba potrivit pentru munca sau relaxare. Insa am fost surprinsa sa vad ca cei de acolo erau pregatiti pentru vizitele celor mici. Cum am ajuns ne-au dat un scaun pentru bebelusi si s-au purtat foarte frumos si rabdator cu Ana. Au salon de nefumatari – asta-i un mare plus -, iar cand am intrat noi tocmai ce pleca o familie cu un copilas de pana intr-un an. Daca veneam putin mai devreme ar fi avut si partener de joaca πŸ™‚